cititi alice in tara minunilor

si ce faci daca simti ca te invarti invers decat ar trebui sau decat e bine sa te invarti...
cand eram mica mancam bataie serioasa pentru ca nu vroiam sa fac cum mi se sufla in ceafa sa fac, chiar daca era bine. am ajuns oricum sa vad ca aia e bine sau aia nu e bine, in felul meu, poate uneori nu prea comfortabil. nici nu stiu daca binele meu chiar coincide cu realitatea, e aiurea cuvantul asta, nu vreau sa mai aud de el. cine sa mi zica mie ca nu pot sa cant daca vreau sa cant, ca nu pot sa ma plimb sau sa ascult muzica daca imi doresc? I know, I'm such a child, cu capu-ntr-un strat vreo cinspe milioane de kilometri mai sus, plutind asa degeaba ar spune unii. Nu-mi place sa nu visez, nu stiu sa fac altfel oricum. nu vreau sa ma invete nimeni cu bocancii in sufletul meu ca viata e grea si noi suntem naivi si prosti si lenesi si comozi si trebuie sa renuntam la cumulul nostru de chestii efemere si dreamy ca sa ne transformam in niste roboti de succes.
Nu am prieteni multi, nici nu mai stiu daca mai am sau cati sunt. oricum nu mi i-am castigat iesind la concerte, asa cum mi s-a amintit azi. ce'are a face? nu stiu nici eu...mintea mea chiar e un labirint complicat, mai ales pentru ceilalti si descopar asta din ce in ce mai mult in fiecare zi...ma intreb daca nu exista vreo stratagema exacta ca sa te descurci pe acolo. sigur treaba cu mereu la dreapta nu merge...nu merg multe chestii, de aia mi zic tare multi oameni ca sunt de cacat, ca inteligenta mea emotionala fata de persoane random e aproape de zero, ca sunt sictirita, ca sunt prea directa, ca sunt ciudata, neadaptata, ca nu stiu sa mi gestionez timpul, trebile pe care le am de facut, ca sunt retardata social, ca nu stiu sa ma imprietenesc cu oamenii, ca nu sunt feminina, ca nu sunt calculata etc. poate sunt asa, poate nu sunt. exista sau au existat insa cativa oameni care stiau cum sunt eu... nici eu nu mai stiu cum sunt cu atatea pareri impartite...o gramada de chestii se transforma in defecte prin alti ochi, poc eticheta de loser, care s-a lipit atat de bine, cum nu s-au lipit atatea altele, ca deh, ce sa-i faci, unii oameni conteaza mai mult decat altii...nu mi plac colegii mei de facultate, speram sa mi fac macar o prietena acolo...da stiu, iar ma plang, e singurul meu atu in ultima vreme....ce sa fac daca n-am cui.. ma intreb si eu daca chiar exista oameni care sa vada si partile mele bune. poate da, poate nu, am muzica deocamdata, asta m-a tinut de mana de multe ori cand aveam nevoie...nu stiu, am treaba acum, tre' sa invat...sa fiu un soldat bun, ca sa nu mi dea reject societatea asta mizerabila...